Regulament Cămin

REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOARĂ AL CĂMINULUI PENTRU STUDENŢI ŞI ELEVI JUNIOR

 

CAPITOLUL I. – DISPOZIŢII GENERALE

 

  1. Regulamentul de ordine interioară al căminului JUNIOR pentru studenţi şi elevi –numit în continuare cămin – cuprinde normele de funcţionare a căminului, prevederile specifice unui cămin pentru studenţi şi elevi precum şi drepturile şi obligaţiile acestora.
  2. Regulamentul de ordine interioară este parte integrantă a acordului de cazare, prevederile regulamentului constituind obligaţii acorduale.
  3. Respectarea regulamentului este obligatorie atât pentru conducerea căminului cât şi pentru studenţii şi elevii cazaţi în cămin.
  4. În incinta căminului sunt interzise crearea şi funcţionarea oricăror formaţiuni politice, desfăşurarea acţiunilor de propagandă politică şi prozelitism religios precum şi orice activităţi care încalcă normele morale şi care pun în pericol sănătatea fizică şi / sau psihică a studenţilor şi elevilor;
  5. În cazul în care elevul cazat în cămin nu a împlinit vârsta de 18 ani, acordul se semnează de unul din părinţii ori întreţinătorii legali.
  6. Termenul de plată pentru taxa de cazare este data de 15 a lunii pentru care se achită taxa.
  7. Termenul de plată pentru consumul de utilităţi (apă, caldă, energie termică şi calorică) este data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă.
  8. Dacă se depăşesc termenele prevăzute la punctul 6 şi 7, se aplică penalităţi de întârziere în cuantum de 0,25% pe zi, până la achitarea integrală a debitului.

Neplata debitului până la data de 30 a lunii în care era scadent, atrage atât rezilierea de drept a acordului (începând cu data de întâi a lunii următoare) fără vreun alt demers ori formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti cât şi recuperarea datoriei .

  1. Studenţii şi elevii unităţilor de învăţământ aparţinând Universității/Școlii Postliceale „Dimitrie Cantemir” Tîrgu Mureş au prioritate la repartizarea în căminul JUNIOR. În limita locurilor disponibile vor putea fi cazaţi şi studenţi de la alte instituţii de învăţământ din Tîrgu Mureş, pe baza recomandării eliberate de instituţia respectivă şi cu condiţia încheierii acordului de cazare pentru un an universitar.
  2. Cheile camerelor se păstrează la paznicul căminului, în locul special amenajat în acest sens.
  3. Administraţia căminului nu oferă plapumă/pătură şi lenjeria pentru pat, acestea trebuind aduse de persoanele cazate în cămin.

 

CAPITOLUL II. – DREPTURILE LOCATARILOR

  1. Locatarii au dreptul să primească vizita persoanelor din afara Căminului (inclusive agenții de vînzări, furnizorii de comenzi la domiciliu etc) numai cu acceptul colegilor de cameră. Vizitatorii vor merge în cameră numai însoțiți de persoana vizitată, cu condiția legitimării prealabile.
  2. Pe durata vizitei, actul de identitate al vizitatorului rămâne la paznic, care îl va înregistra în registrul vizitatorilor.
  3. Vizitatorii au obligaţia să părăsească căminul cel mai târziu la ora 2100, excepţie de la această regulă făcând doar părinţii ori fraţii/surorile persoanei vizitate.
  4. Pagubele materiale (stricăciunile) făcute de vizitatori se suportă de persoana care a primit vizitatorii.
  5. Locatarii au dreptul să aducă, pentru folosinţa proprie ori comună cu colegii de cameră, următoarele aparate : televizor, radio, frigider şi calculator. În acest caz, împărţirea consumului de energie electrică se va face tot în mod egal, colocatarii care convin altfel reglementându-şi în mod direct această problemă.
  6. Locatarii au dreptul să folosească reţeaua de televiziune prin cablu în condiţiile prevăzute în acordul de cazare.
  7. Locatarii au dreptul ca, la sfârşitul sesiunii a II.-a de examene, să-şi reţină locul pentru sesiunea de toamnă, cu condiţia de a achita, anterior părăsirii căminului, taxa de cazare corespunzătoare perioadei respective şi garanţia .
  8. Locatarii au dreptul ca la sfârşitul unui an universitar să-şi reţină locul pentru anul universitar următor, cu condiţia ca, anterior părăsirii căminului, să încheie acordul de cazare şi să achite taxa de cazare corespunzătoare primei luni (septembrie) şi garanţia, cu condiția ca anterior să nu fi avut abateri disciplinare ori să fi produs pagube materiale.
  9. Administraţia căminului asigură curăţenia în fiecare cameră de două ori pe săptămână, iar spaţiile de folosinţă comună zilnic.

 

CAPITOLUL III. – OBLIGAŢIILE LOCATARILOR

  1. Să respecte întocmai prevederile acordului de cazare şi cele ale regulamentului de ordine interioară.
  2. Să folosească obiectele din inventarul camerei numai conform destinaţiei lor constructive şi fără a le deteriora.
  3. Să aducă la cunoştinţa administraţiei căminului orice defecţiune ori funcţionare anormală a instalaţiilor ori obiectelor aflate în dotarea camerei.
  4. Să păstreze curăţenia în camere şi în spaţiile de folosinţă comună.
  5. Să folosească numai aparate electrice standard, fără improvizaţii care ar putea provoca accidente.
  6. Să respecte liniştea în cămin şi să aibă relaţii civilizate cu colegii de cameră şi cu ceilalţi colocatari. Programul obligatoriu de linişte este cuprins între orele 15 – 17 şi 22 – 06, iar pe perioada sesiunilor de examene şi în restul timpului.
  7. Locatarii au obligaţia ca, cu concursul administraţiei căminului, să facă demersurile necesare înscrierii în cartea de imobil.
  8. Să încuie uşa camerei şi să predea cheia paznicului de serviciu, cheile camerelor păstrându-se la panoul special amenajat care se află la paznic.
  9. La părăsirea căminului (încetarea convenţiei), locatarul este obligat să predea administratorului inventarul pentru care a semnat de primire la încheierea acordului de cazare, cheia camerei şi a dulapului precum şi legitimaţia de locatar al căminului.
  10. La părăsirea căminului (încetarea convenţiei) locatarii sunt obligaţi să-şi achite toate restanţele de plată privind taxa de cazare şi consumul de utilităţi.
  11. Locatarii au obligaţia şi interesul să folosească utilităţile cu simţ gospodăresc :
  • să regleze în mod corespunzător temperatura, să stingă luminile şi să verifice dacă robinetele pentru apă caldă şi rece sunt închise;
  • să urmărească permanent dacă instalaţia sanitară funcţionează corect şi nu sunt pierderi de apă caldă ori rece;

 

CAPITOLUL IV. – INTERDICŢII PENTRU LOCATARI

  1. Se interzice cu desăvârşire consumul ori comercializarea, în incinta căminului, substanţelor halucinogene, administraţia căminului având dreptul şi obligaţia legală de a anunţa organele de poliţie competente în situaţia în care există indiciile săvârşirii unor astfel de fapte.
  2. Introducerea și consumul de băuturi alcoolice în cămin sunt interzise.
  3. Petrecerile în cămin sunt interzise.
  4. Fumatul în cămin este permis numai în locurile special amenajate în acest sens.
  5. În camere este interzis gatitul şi păstrarea alimentelor perisabile.
  6. Se interzice cu desăvârşire aruncarea de obiecte, ambalaje, chiştoace etc. pe ferestrele camerelor şi holurilor, escaladarea acestora, aplecatul peste pervaz ori purtarea de discuţii cu trecătorii de pe strada .
  7. Se interzice cu desăvârşire să se facă copii după cheile camerei.
  8. Se interzice cu desăvârşire locatarilor orice manifestări care aduc prejudicii căminului şi, implicit, unităţilor de învăţământ frecventate.

 

CAPITOLUL V. – DISPOZIŢII FINALE

  1. În cazurile unor acte de indisciplină deosebite paznicul căminului va anunţa imediat, telefonic, pe administratorul căminului şi, cu aprobarea acestuia, organele de poliţie.
  2. În cazul nerespectării prevederilor din acordul de cazare şi a celor din prezentul regulament, conform art.16 al acordului de cazare administraţia căminului este îndreptăţită să propună rezilierea acordului de cazare.
  3. Anterior rezilierii, administraţia căminului va înainta conducătorului activităţii de învăţământ (Directorul Universității) un exemplar din declaraţiile referitoare la caz, inclusiv referatul administraţiei, din care să rezulte în mod explicit abaterile de la prevederile acordului de cazare şi / sau de la cele ale regulamentului de ordine interioară, solicitându-se punctul de vedere în termen de 5 zile lucrătoare.
  4. Rezilierea acordului de cazare produce efecte numai după îndeplinirea demersurilor menţionate la punctele 3, începând cu data precizată în decizia de reziliere, fără restituirea vreunei sume de bani.
  5. Studentul ori elevul exclus din cămin pentru nerespectarea prevederilor acordului de cazare ori pe cele ale regulamentului de ordine interioară nu va mai fi primit niciodată şi nu i se va mai permite accesul în cămin nici ca vizitator.