Facultatea de Medicină

Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală

Program licență

 

Programul de BalneofizioKinetoterapie şi Recuperare Medicală din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș s-a înființat în anul 2017. Programul de studii a fost autorizat prin H.G. nr. 615/2017 şi are misiunea de a forma profesionişti în acest domeniu.

BalneofizioKinetoterapia şi Recuperarea Medicală este o specializare deosebit de atractivă, fiind intens cerută pe piaţa muncii, pe plan intern şi european, în instituţiile medicale, în bazele de tratament şi recuperare în policlinici şi spitale, în staţiuni balneoclimaterice, cabinete şi servicii private de refacere şi recuperare, în instituţii de ocrotire şi asistenţă socială.

În Campusul universitar „Dimitrie Cantemir” sunt pregătite laboratoarele de practică prevăzute la acest program pentru întregul ciclu de studii.

Specializarea BalneofizioKinetoterapie și Recuperare Medicală, formează specialişti pentru:

  • efectuarea determinărilor necesare pentru stabilirea diagnosticului funcţional precum şi monitorizarea acestuia;
  • realizarea programelor de kinetoterapie adaptate patologiei stabilite de medic;
  • elaborarea şi realizarea programelor de masaj individualizate;
  • elaborarea şi realizarea programelor de hidrotermoterapie în acord cu patologia in cadrul programului integrat de tratament recuperator;
  • realizarea protocoalelor de electroterapie elaborate de medicul specialist;
  • instruirea pacienţilor în vederea utilizării ortezelor, protezelor şi altor dispozitive de facilitare a activităţilor curente.

Ocupaţii posibile:


  • Fiziokinetoterapeut;
  • Fizioterapeut;
  • Cercetător în fiziokinetoterapie;
  • Asistent de cercetare în fiziokinetoterapie;
  • Kinetoterapeut;
  • Profesor de cultură fizică medicală;
Domeniul de licenţă

Sănătate

Specializare

Balneofiziokineto terapie și recuperare medicală

Titlu academic

licențiat în fiziokinetoterapie

Durata studiilor

3 ani, curs de zi


OFERTA EDUCAȚIONALĂ  ›

Admitere 2021 – 2022  »

 

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș este acreditată instituțional de Parlamentul României și evaluată periodic de AHPGS, evaluator german al calității învățământului superior.

Dacă îți dorești să fii licențiat în  medicină, drept, științe economice, psihologie, geografia turismului sau inginerie*   te așteptăm alături de noi!