Istoric - TÂRGU-MUREȘ

TÂRGU-MUREȘ

Târgu Mureş este aşezat în zona central-nordică a Transilvaniei, pe cursul râului omonim, la 46°32′ latitudine nordică şi la 24°52′ longitudine estică, la o altitudine medie de 320 m, cu o suprafaţă totală de 4930 ha.

Oraşul nostru a fost atestat pentru prima dată în 1332.

Având parte de un cadru geografic deosebit, Târgu Mureş este considerat a fi un „oraş liniştit” , adesea fiind dat ca exemplu în ceea ce priveşte toleranţa interetnică.

Oraşul nostru, este reşedinţa judeţului Mureş, şi are aproximativ 150000 de locuitori: 53,2% români, 39,3% maghiari, 6,9% ţigani şi 0,3% germani.

În prezent este oraşul românesc cu cea mai mare dinamică de dezvoltare economică reală. Interferenţa culturală între români, germani, maghiari şi secui, a format o forţă de muncă dintre cele mai disciplinate şi mai bine calificate din România.

 

  • OBIECTIVE TURISTICE

CETATEA MEDIEVALĂ TÂRGU-MUREȘ

Cetatea Medievală datează din anul 1492, este amplasată în apropiere de centrului oraşului şi este alcătuită dintr-o incintă fortificată, cu 7 bastioane unite prin ziduri.

PLATOUL CORNEȘTI

Situat la cea mai înaltă cotă a oraşului (488 m), Platoul deschide o amplă panoramă asupra oraşului şi a văii râului Mureş, oferind iubitorilor de natură posibilitatea efectuării unor drumeţii pe numeroasele mini-trasee existente. Principalul punct de atracţie al platoului îl constituie Grădina Zoologică, a doua din ţară ca întindere.

PALATUL CULTURII

O clădire impunătoare, dată în folosinţă în 1913, sediul muzeelor de istorie şi artă, al filarmonicii, şi bibliotecii publice. Renumit prin celebra sală a oglinzilor (veneţiene) şi prin impresionantul hol interior, lung de 45 de metri, realizat din marmură de Carrara.

SIGHIȘOARA ȘI CETATEA MEDIEVALĂ A SIGHIȘOAREI

Situat la 40 de minute de Târgu Mureş, denumit „oraşul-muzeu” , Sighişoara găzduieşte singura cetate medievală din Europa locuită până în zilele noastre.

  • EXCURSII

Scaunul Domnului situat în Munţii Călimani, la 1308 m. altitudine, Vârful Fancelu (1684 m. altitudine) şi vârful Saca Mare (1777 m. altitudine) din Munţii Gurghiului, Pasul Bucin aflat la 1287 m. înălţime, Băile Tuşnad şi Lacul vulcanic Sfânta Ana, Cheile Bicazului şi lacul de baraj natural Lacul Roşu, Băile Sovata, Sîngeorgiu de Mureş, rezervaţiile naturale din judeţul Mureş şi judeţele vecine, Castelul lui Dracula.

  • CĂI DE ACCES:

AERIENE: Târgu Mureş-Bucureşti; Târgu Mureş-Timişoara; Târgu Mureş-Budapesta;

RUTIERE: E60 – Oradea, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Sighişoara, Braşov, Bucureşti, Constanţa; DN 15 – Târgu Mureş, Reghin, Topliţa, Borsec, Piatra Neamţ, Bacău.

FEROVIARE: Linia 405 – Războieni-Târgu Mureş-Deda cu legături directe din Războieni către Oradea, Cluj-Napoca, Braşov, Bucureşti; din Deda spre Satu-Mare, Baia Mare, Braşov, Ploieşti, Bucureşti.

Oferta educațională  ›

ADMITERE    »

 

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș este acreditată instituțional de Parlamentul României și evaluată periodic de AHPGS, evaluator german al calității învățământului superior.

Dacă îți dorești să fii licențiat în  medicină, drept, științe economice, psihologie sau geografia turismului  te așteptăm alături de noi!