Universitatea Dimitrie Cantemir - Târgu Mureș

Oferta educațională 2023-2024

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureş, evaluată instituţional asupra calității educației de către o agenţie din străinătate (AHPGS – Accreditation Agency in Health and Social Sciences / Akkreditierungs – Agentur im Bereich Gesundheit und Soziales din Germania),  îți oferă oportunitatea de a păși cu dreptul spre viitor, urmând una dintre specializările puse la dispoziție de cele 5 facultăți din cadrul instituției noastre.


Dacă îți dorești să fii licențiat în  medicină, drept,  economie, psihologie sau geografia turismului, locul tău este AICI!
 

Alege drumul cel mai sigur, spre o carieră de succes!


 


FACULTĂȚI ȘI PROGRAME

 

 

 

 

Facultatea de Medicină

 

 

 

Programe postuniversitare

 

 

Din 1991 ne urmăm îndeaproape filosofia, iar în fiecare din cei 32 de ani de existență, am susținut o activitate academică la înalte standarde educaționale europene.

Universitatea noastră a cunoscut o dezvoltare continuă și studiind cererea reală a noii piețe de muncă din România, a adăugat primei facultăţi înfiinţate (cea de Drept), noi linii de dezvoltare universitară: Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Geografie și Facultatea de Medicină. Fiecare dintre cele 5 facultăți din cadrul universității încurajează cele mai înalte aspiraţii, atât în rândul cadrelor didactice cât şi al studenţilor, prin provocarea acestora într-o continuă căutare culturală. Peste 90% dintre absolvenţii noștri au promovat examenul de licență și la această oră sunt încadraţi profesional în profilul pentru care Universitatea i-a pregătit!

Fii și tu ADMIS la una din facultățile noastre!