Anul pregătitor de limba română poate fi urmat de cetățenii străini ale căror dosare de candidatură au obținut acordul de principiu al UDCTGM sau au fost declarați admiși la programe de studii universitare și li s-au emis documentele de acceptare la studii de către Ministerul Educației (scrisoare de acceptare la studii, pentru candidații din state terțe UE, atestat de echivalare pentru candidații din statele care aparțin UE, SEE, Confederației Elvețiene, precum și cetățeni britanici și membrii de familie ai acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană (UE, SEE, CE și UK) și ordin de primire la studii, pentru candidații încadrați în categoria români de pretutindeni)
Programul oferă pregătire pentru limbajele specializate aferente următoarelor domenii:
– Matematică și științele naturii;
– Științe biologice și biomedicale;
– Științe sociale.
1 an/60 credite ECTS
Forma de învățământ: cu frecvență
Capacitatea de școlarizare: 50 de studenți/an
Statut: acreditat
Limba de predare: limba română
Extras din regulamentul de admitere:
DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND ANUL PREGĂTITOR DE LIMBA ROMÂNĂ PENTRU CETĂȚENII STRĂINI
Art. 1
(1) Anul pregătitor de limba română poate fi urmat de cetățenii străini ale căror dosare de candidatură au obținut acordul de principiu al UDCTGM sau au fost declarați admiși la programe de studii universitare și li s-au emis documentele de acceptare la studii de către Ministerul Educației (scrisoare de acceptare la studii, pentru candidații din state terțe UE, atestat de echivalare pentru candidații din statele care aparțin UE, SEE, Confederației Elvețiene, precum și cetățeni britanici și membrii de familie ai acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană (UE, SEE, CE și UK) și ordin de primire la studii, pentru candidații încadrați în categoria români de pretutindeni).
(2) În accepțiunea prezentului regulament, statele terțe U.E. includ state care nu sunt membre ale Uniunii Europene și state care nu fac parte din Spațiul Economic European.
Art. 2
Participanții la programul de studii An pregătitor de limba română pentru studenții străini au calitatea de student pe întreaga perioadă a prezenței lor în cadrul programului respectiv, de la înmatriculare și până la absolvire, mai puțin în perioadele de întrerupere a studiilor.
Art. 3
Anul pregătitor de limba română se organizează la forma de învățământ cu frecvență. Școlarizarea este realizată pe cont propriu valutar, cu taxă în lei, cuantumul taxei fiind cel prevăzut în Metodologia de taxe aplicate în UDTGM.
Art. 4
Durata Anului pregătitor de limba română este de un an universitar, respectiv două semestre, 14 săptămâni pe semestru.
Fiecărui semestru de studiu îi corespund 30 credite de studiu transferabile ECTS).
Unui an de studiu îi 1 corespund 60 credite de studiu transferabile (ECTS).
Art. 5
Absolvenții anului pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, ca urmare a obținerii certificatului de absolvire a programului, au acces la studii universitare de licență, masterat, doctorat, la programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă și la programe de formare psihopedagogică, organizate în limba română.
Capitolul II
CONDIȚII DE ELIGIBLITATE ȘI CRITERII DE SELECȚIE ÎN VEDEREA ADMITERII ÎN ANUL PREGĂTITOR DE LIMBA ROMÂNĂ PENTRU CETĂȚENII STRĂINI
Art. 6
(1) Candidații care nu prezintă rezultatul evaluării competențelor de limba română, la înscrierea la programe de studii cu predare în limba română, care nu prezintă acte de studii românești aferente unor programe de studii cu predare în limba română (diplome și certificate) sau acte de studii, situații școlare atestând cel puțin trei ani de studii consecutivi urmați în limba română, într-o unitate/instituție de învățământ din sistemul național din România sau străinătate, precum și certificate sau atestate de competență lingvistică nivel minim B1, în cadrul concursului de admitere pentru programele de studii universitare se vor înscrie în Anul pregătitor.
(2) Cetățenii din state terțe UE pot să se înscrie în anul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini în baza scrisorilor de acceptare la studii emise de ministerul de resort, la propunerea UDCTGM și după achitarea taxelor de școlarizare.
Art. 7
(1) Pentru candidații cetățeni din state terțe UE, concursul de admitere pentru programul Anul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini cuprinde următoarele etape:
a) transmiterea online a dosarului de candidatură către UDCTGM.
b) verificarea dosarelor.
(2) Dosarul de candidatură trebuie să conțină următoarele documente (însoțite de traduceri legalizate în limba română sau într-o limbă de circulație internațională, după caz):
a) cerere de înscriere cu fotografie, conform modelului prevăzut de legislația în vigoare;
b) copie atât a ultimei diplome de studii deținută, în funcție de nivelul de studii la care se dorește înscrierea după finalizarea anului pregătitor, cât și a diplomelor anterioare și a foilor matricole pentru anii de studii aferenți diplomelor – aprobată de Ambasada României din țara din care provine candidatul sau cu sigiliul „Apostila de la Haga”.
Documentele de studii originale, emise în state care nu sunt părți ale Convenției privind apostila de la Haga trebuie supralegalizate de către ministerul afacerilor externe din țara emitentă.
c) copia certificatului de naștere;
d) copia pașaportului aflat în termen de valabilitate;
e) copia adeverinței medicale tip, eliberată medicul de familie, cu cel mult șase luni înainte de data înscrierii, din care să rezulte că solicitanții sunt apți pentru înscrierea la facultate;
(3) Candidații trebuie să menționeze în cererea de înscriere datele de contact complete (adresa de domiciliu, adresa de e-mail, numărul de telefon). Dosarele sunt selectate în ordinea primirii, fără a depăși cifra de școlarizare aprobată;
Art. 8
(1) Candidații UE, SEE, CE și UK care doresc să se înscrie în anul pregătitor pentru învățarea limbii române trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
a) prezintă documente care atestă cetățenia și statutul;
b) dispun de acte de studii eliberate de instituții de învățământ recunoscute în țara de proveniență și cărora le-a fost emis atestatul de echivalare;
c) transmit dosarele de concurs online.
Art. 9
Cetățenii incluși în categoria români de pretutindeni care nu cunosc limba română şi nu au finalizat studiile liceale în limba română pot fi înscriși la cursurile anului pregătitor de limba română pentru cetățenii străini:
a) fie după ce sunt declarați admiși în urma concursului de admitere organizat de către UDCTGM,
b) fie prin solicitarea de a urma exclusiv cursurile anului pregătitor.
Art. 10
Cuantumul taxelor de înscriere, precum și al taxelor de școlarizare pentru programul Anul pregătitor de limba română vor fi publice pe site-ul UDCTGM după aprobarea în Senatul Universității.
Vezi: Hotărârea CA nr. 91 din 03.08.2026
Restituirea taxelor de înscriere nu este posibilă.