Evenimente

Olimpiada Nationala de Geografie 2019

 

OLIMPIADA NATIONALA DE GEOGRAFIE

Inspectoratul Scolar Judetean Mures organizeaza in perioada 20 aprilie – 5 mai 2019 , Olimpiada Nationala de Geografie pentru clasele VIII – XII

Probele se vor desfasura la Universitatea “Dimitrie Cantemir”  din  Targu Mures

MESAJUL RECTORULUI UNIVERSITĂȚII DIMITRIE CANTEMIR

Cunoașterea și analizarea sistemelor educative contribuie la dezvoltarea unui învățământ și a unei formări de calitate, permite promovarea unui nivel ridicat de performanțe, ținând cont de sistemele educative și practicile în vigoare.
În acest sens, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureș și Inspectoratul Școlar Județean Mureș, recunoscându-și reciproc capacitatea de a acționa pentru atingerea obiectivelor propuse, au creat de-a lungul timpului un cadru favorabil pentru dezvoltarea de acțiuni în interes reciproc, iar organizarea Olimpiadei Naționale de Geografie (în luna aprilie 2019) este următoarea acțiune de amploare în acest context.Evenimentul în sine este un prilej de bucurie iar acțiunea va presupune un efort organizațional deosebit care vizează pe cei aproximativ 500 de elevi, profesori, personal administrativ și reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale.
Deși avem convingerea că nu există o rețetă magică, un mod de utilizare sau secrete ale reușitei, există însă repere, idei, indicatori comportamentali, constante, pe care cele două instituții le-au clădit de-a lungul timpului în procesul de realizare a obiectivelor și care pot fi indicii ale reușiteiîn ceea ce privește această acțiune.

Prof. universitar dr. SIMIONESCU MIRCEA
Rectorul Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș

Lansare proiect

Contactați-ne:

Adresă: Strada Bodoni Sándor 3-5
Telefon 1:+40-365-401.127
Telefon 2:+40-365-401.125
E-mail: universitate@cantemir.ro

Vezi mai mult >>

Urmăriți-ne: