DESCHIDEREA ANULUI UNIVERSITAR 2026–2027

5 octombrie 2026 este o zi cu o semnificație aparte pentru comunitatea academică a Universității „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș. Noul an universitar începe într-un moment aniversar, în care universitatea marchează 35 de ani de la înființare, 35 de ani de educație, de formare profesională, de proiecte și de oameni care au contribuit, generație după generație, la edificarea unei instituții academice cu vocație regională, națională și internațională.

O aniversare nu este doar un prilej de a privi în urmă, este, poate mai ales, un moment în care trecutul se întâlnește cu viitorul. Cei 35 de ani ai Universității „Dimitrie Cantemir” înseamnă o istorie construită prin muncă, perseverență și adaptare la transformările societății. Începând din 1991, universitatea și-a dezvoltat treptat oferta academică, ajungând astăzi să reunească cinci facultăți și domenii de studiu care răspund unor nevoi reale ale societății și pieței muncii.

Anul universitar 2026–2027 se deschide, totodată, cu satisfacția unui rezultat important obținut în procesul de evaluare a calității, în urma evaluării instituționale realizate de ARACIS, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș a primit, în septembrie 2025, calificativul „Grad de încredere”, iar în iulie 2026, a fost acredidată Facultatea de Medicină Dentară. Evaluarea a analizat, între altele, resursele instituției, activitatea academică, procesele educaționale și capacitatea instituțională de a asigura calitatea și sustenabilitatea programelor de studii.

Acest rezultat reprezintă mai mult decât o recunoaștere administrativă, este o confirmare a efortului colectiv al unei comunități universitare, cadre didactice, studenți și personal administrativ și  în același timp, o responsabilitate pentru viitor. Calitatea nu este o destinație la care se ajunge o singură dată, ci un proces continuu, care presupune evaluare, reflecție, adaptare și dorința permanentă de a deveni mai buni.

În acest context, festivitatea de deschidere a anului universitar 2026–2027 capătă o valoare simbolică aparte. La 35 de ani de existență și într-un moment în care calitatea instituțională este confirmată prin evaluarea externă, universitatea își continuă drumul cu încredere, dar și cu responsabilitatea de a răspunde provocărilor unei lumi aflate într-o schimbare profundă, pentru că, una dintre cele mai importante provocări pentru noi este aceea de a pregăti tineri capabili nu doar să ocupe un loc pe piața muncii, ci să contribuie activ la transformarea societății.

Dragi studenți,

Astăzi începe pentru voi o nouă etapă. Pentru unii, este primul pas în universul universitar, pentru alții, este continuarea unui drum deja început, pentru toți, însă, 5 octombrie 2026 poate deveni începutul unei povești personale care să vă definească viitorul. Vă invităm să priviți anii de studenție nu doar ca pe o perioadă în care trebuie să obțineți credite, examene și, în final, o diplomă. Priviți-i ca pe anii în care aveți șansa de a descoperi cine sunteți, ce puteți deveni și ce puteți oferi celorlalți.

Învățați să puneți întrebări. Învățați să ascultați. Învățați să argumentați, dar și să vă reconsiderați opiniile atunci când dovezile o cer. Nu vă temeți de dificultăți și nu considerați eșecul sfârșitul unui drum. Uneori, cele mai importante lecții nu vin din momentele în care totul merge perfect, ci din momentele în care suntem obligați să încercăm din nou. Trăim într-o epocă în care tehnologia și inteligența artificială schimbă rapid profesiile și modul în care învățăm și muncim. Tocmai de aceea, cunoașterea trebuie însoțită de gândire critică, creativitate, integritate și responsabilitate. Instrumentele se schimbă, profesiile se transformă, dar nevoia de oameni competenți, corecți și capabili să ia decizii responsabile rămâne.

Nu căutați doar succesul. Căutați sensul. Nu vă întrebați doar „Ce voi deveni?”, ci și „Ce fel de profesionist și ce fel de om vreau să fiu?”. Universitatea vă poate oferi cunoaștere, oportunități, profesori, colegi și un cadru în care să vă dezvoltați, dar ceea ce veți face cu aceste oportunități depinde de fiecare dintre voi.

Viitorul nu se așteaptă. Viitorul se construiește!

De aceea, deschiderea anului universitar 2026–2027 nu este doar o festivitate, este o promisiune între generații: între cei care au construit universitatea în ultimii 35 de ani și cei care sunt chemați să îi ducă mai departe povestea. În acest an aniversar, gândul nostru se îndreaptă către toți cei care au contribuit la existența și dezvoltarea Universității „Dimitrie Cantemir”: fondatori, rectori, decani, cadre didactice, cercetători, personal administrativ, absolvenți și nu în ultimul rând, studenți.

NOI SUNTEM:
35 de ani de tradiție!
35 de ani de experiență!
35 de ani de responsabilitate academică!
Iar 5 octombrie 2026 înseamnă un nou început!

Fie ca anul universitar 2026–2027 să fie un an al curajului, al performanței, al integrității și al împlinirilor.

Bun venit în anul universitar 2026–2027!
Dragi studenți, viitorul începe astăzi!

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș
Comunitatea academică

Oferta educațională  ›

ADMITERE    »

 

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș a obținut calificativul „Grad de încredere” în urma evaluării instituționale realizate de ARACIS – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, în 5 septembrie 2025

  Dacă îți dorești să fii licențiat în  medicină dentară, drept, științe economice, psihologie sau geografia turismului  te așteptăm alături de noi!