Partener al Olimpiadei Naționale de Istorie – Etapa Națională

Sala mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș va găzdui luni, 18 aprilie, de la ora 18.00, deschiderea festivă a Olimpiadei Naționale de Istorie. În buna tradiție a susținerii excelenței școlare, Universitatea ”Dimitrie Cantemir” din Tg. Mureș este partener al acestei manifestări care se va desfășura în intervalul 18-21 aprilie. Astfel, vom asigura o excursie în cetatea Sighișoarei pentru toți elevii participanți, precum și premierea  câștigătorilor competiției.

”Este un context onorant pentru județul Mureș, pentru Inspectoratul Școlar Județean Mureș și pentru întreg învățământul mureșean să găzduiască, în aceste zile de renaștere, când natura primăvăratecă ne întâmpină cu seninul cerului și speranțe legănate de adierea visurilor ce se vor putea împlini, Etapa Națională a Olimpiadei de Istorie, în perioada 18 – 21 aprilie 2022.

Jurnal Ardeal TV  19 aprilie 2022

Festivitatea de premiere Ardeal TV 21 aprilie 2022

Marele premiu oferit de Universitatea Dimitrie Cantemir Targu-Mures

Oferta educațională  ›

ADMITERE    »

 

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș este acreditată instituțional de Parlamentul României și evaluată periodic de AHPGS, evaluator german al calității învățământului superior.

Dacă îți dorești să fii licențiat în  medicină, drept, științe economice, psihologie sau geografia turismului  te așteptăm alături de noi!