Mobilitate Erasmus+ la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău
În perioada 1–5 decembrie 2025, doamna Ramona-Flavia Rațiu, rectorul Universității „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș, a efectuat o vizită de lucru Erasmus+ la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
Pe parcursul mobilității, doamna rector a fost primită cu profesionalism, deschidere și căldură de către doamna Ludmila Armașu-Cantir, Prorector pentru Relații Internaționale și Cooperare, și de doamna Lilia Petriciuc, șefa Secției de Relații Internaționale și Managementul Proiectelor. Discuțiile au vizat extinderea colaborării academice, creșterea mobilităților și dezvoltarea unor inițiative și proiecte comune.
De asemenea, doamna rector a avut oportunitatea de a interacționa cu colegii din cadrul Centrului Național de Inovații Digitale în Educație Clasa Viitorului, precum și cu reprezentanți ai Facultății de Psihologie și ai Facultății de Geografie. Totodată, a participat la atelierul internațional organizat în cadrul proiectului MERCI-MC, desfășurat la Facultatea de Geografie, un eveniment de prestigiu care a reunit specialiști și studenți din domeniile hidrologiei și hidraulicii.
Mobilitatea a consolidat parteneriatul dintre cele două universități și a deschis noi oportunități de cooperare academică, administrativă și de cercetare.





