Autor: Lector. univ. dr. Ioan Moldovan
Director al Departamentului de Formare Profesională și Studii Postuniversitare, Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș
În ultimii ani, învățământul preuniversitar din România se confruntă cu provocări tot mai complexe, de la lipsa cadrelor didactice calificate până la nevoia de a moderniza metodele de predare. Astfel, conversia profesională devine o alternativă viabilă și tot mai necesară – o formă de revitalizare a resursei umane din educație.
Ce presupune conversia profesională?
În acest context, programele de conversia profesională sunt programe de formare profesională a adulților care se adresează cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, cu definitivare/licențiere în învățământ, titulare sau suplinitoare, absolvente cu diplomă de licență sau echivalentă, care doresc să dobândească o nouă specializare.
Planurile de învățământ pentru programele de conversie profesională cu durata de 3 sau 4 semestre se elaborează de către departamente/facultăți pe baza procedurilor proprii, cu respectarea cerințelor impuse de profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic din învățământul, preuniversitar aprobate prin Ordinul ministrului educației nr. 7.386/2024 pentru aprobarea Profilului și standardelor profesionale ale cadrului didactic din învățământul preuniversitar, pe etape de carieră și pe niveluri de învățământ, și includ obligatoriu disciplinele „Didactica specialității” și „Practica pedagogică” în specializarea programului.
Important!
Ordinul MEC nr. 7877/2024 privind aprobarea Normelor metodologice de organizare şi funcţionare a programelor postuniversitare de conversie profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar prevede următoarele aspecte importante de menționat:
ü Activitatea de practică pedagogică (predare la clasă) reprezintă minimum 25% din orele aferente planului de învățământ.
ü Pentru organizarea și desfășurarea activității de practică pedagogică, instituțiile de învățământ superior încheie contracte cu unități de învățământ preuniversitar cu statut de școli de aplicație cuprinse în rețeaua națională a școlilor de aplicație, aprobată prin ordin al ministrului educației.
Conversia profesională ca oportunitate
Conversia profesională oferă beneficii directe pentru cadrele didactice deja active în învățământul preuniversitar. Într-un context educațional tot mai dinamic, în care cererea de flexibilitate și adaptabilitate este în creștere, aceste programe pot reprezenta un instrument eficient de dezvoltare profesională.
Prin obținerea unei a doua specializări, cadrele didactice își pot extinde paleta de discipline predate, devenind resurse esențiale pentru școlile în care activează. Această diversificare nu doar sporește gradul de angajabilitate și mobilitate în sistem, ci contribuie și la stabilitatea catedrelor, în special în mediile cu deficit de personal.
Multe școli se confruntă cu dificultăți în acoperirea unor discipline-cheie. Cadrele didactice care aleg să urmeze un curs de conversie profesională pot deveni soluții viabile „din interiorul sistemului”, contribuind direct la buna funcționare a colectivului și la continuitatea actului educațional.
Cursurile de conversie profesională organizate în cadrul Universității „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș respectă standarde riguroase de calitate și sunt corelate cu nevoile reale ale sistemului de învățământ preuniversitar. Aceste programe oferă nu doar conținut academic actualizat, ci și o rețea profesională de sprijin și colaborare.
🎓 Îți dorești să-ți extinzi calificarea și să răspunzi mai bine provocărilor actuale din învățământ?
Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș te invită să participi la cursurile de conversie profesională dedicate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
Prin aceste programe, ai oportunitatea de a obține o a doua specializare didactică, recunoscută oficial, care îți permite:
– să predai o disciplină aflată în deficit în școala ta,
– să-ți diversifici orizontul profesional,
– să contribui activ la echilibrul și continuitatea procesului educațional din unitatea ta de învățământ.
✅ Cursuri acreditate, susținute de cadre universitare cu experiență;
✅ Program flexibil, adaptat nevoilor cadrelor didactice în activitate;
✅ Diplomă recunoscută de Ministerul Educației.
Pentru informații și înscrieri: tel. 0365/430396, 0770141947
Înscrierea se va face prin completarea și transmiterea formularului de înscriere, la adresa de email: universitatedimitriecantemir@gmail.com, până la data de 16.09.2025
♦ Departamentul de Formare Profesională și Studii Postuniversitare
Fă pasul către dezvoltarea ta profesională și vino alături de noi! Educația are nevoie de profesori pregătiți, implicați și deschiși la schimbare. Poți fi unul dintre ei.