Evenimente  erasmus+

2024

Cercetători și cadre didactice de la Universitatea Yaounde 1 din Camerun desfășoară activități de training pe evaluări de mediu hidrosferic și variații climatice (Bazinul Târnavei Mici, acumularea Bezid) la Facultatea de Geografie în perioada 23-29 noiembrie 2024 prin intermediul proiectului Erasmus KA171/2024 de dezvoltare a capacităților educaționale și de cercetare a universităților partenere din Africa. Sub coordonarea prof. dr. habil. Mihai Vodă, rezultatele colaborării cu tinerii cercetători din Camerun vor fi publicate in jurnalul ISI cu 7,6 factor de impact: International Journal of Applied Earth Observation and Geoinformation.

 

Instructorul și consultantul canadian Stefan Samu de la Health River Natural Therapies din Prince George, British Columbia (http://www.healthriver.ca/) va susține cursuri Erasmus deschise joi în data de 31 octombrie în sala B.31 de la orele 10:00 pe tema Touch for Health Kinesiology.

Vă așteptăm cu drag!

 

 

Joi, 31 octombrie, Universitatea Dimitrie Cantemir a găzduit un eveniment special susținut de instructorul și consultantul canadian Stefan Samu de la Health River Natural Therapies din Canada (www.healthriver.ca).

Participanții au avut ocazia să descopere conceptele fascinante ale kinesiologiei Touch for Health și să învețe cum pot fi aplicate acestea atât pentru susținerea sănătății personale, cât și pentru a sprijini clienții sau persoanele interesate de o abordare integrativă bazată pe principii holistice pentru restabilirea echilibrului funcțional.

Evenimentul s-a bucurat de o prezență numeroasă și de interes din partea studenților și profesorilor. Mulțumim tuturor celor care au participat și au contribuit la succesul acestei inițiative!

Rămâneți conectați pentru a afla despre viitoarele prezentări/cursuri Touch for Health și activități Erasmus.

 

 

Dr. Radu Negru, împreună cu studenți și profesori de la Kyrgyz National University și American University of Central Asia, în cadrul programului Erasmus+, au discutat situația protecției elementelor geologice și geomorfologice din Kârgâzstan și România, precum și promovarea acestora prin activități educative și turistice.

 

 

– Promovam proiectele și oportunitățile oferite de programul Erasmus+

·  Cum? Prin organizarea unui curs deschis susținut de profesorii americani Edward Jackievicz și Ronald Davidson de la California State University, partenerul nostru Erasmus+

·  Când? Marți, 15 octombrie 2024, orele 10:00

·  Unde? Sala A.22, Campus UDC

·  Care este tematica abordată? Turism, migrație, comunități locale și schimbări urbane în vestul SUA.

Universitatea noastră a câștigat un nou proiect de colaborare Erasmus KA171 cu  LSI Business School si Pannasastra University of Cambodia care prevede selecția celor mai buni studenți cambodgieni (și a unui profesor coordonator) pentru stagii de pregătire în co-tutelă la UDC pentru o durată de două luni în semestrul II al anului universitar 2024/2025. Prof.univ.dr.habil. Mihai Vodă și lector dr. Adrian Torpan au propus partenerilor LSiB și PUC ideea continuării studiilor la nivel Master în Romania la universitatea nostră pentru absolvenții specializărilor de Turism din Cambodgia începând cu anul universitar 2025/2026 prezentând avantajele unui mediu academic european sigur și sănătos, cu profesori bine pregătiți dar și cu taxe de școlarizare mai avantajoase. (tuition fee pentru un an de Master în Cambodgia depășind 2400 de euro).

 

 

 

 

 

 

2023

Universitatea noastră a câștigat un nou proiect de colaborare Erasmus KA171 cu  LSI Business School si Pannasastra University of Cambodia care prevede selecția celor mai buni studenți cambodgieni (și a unui profesor coordonator) pentru stagii de pregătire în co-tutelă la UDC pentru o durată de două luni în semestrul II al anului universitar 2024/2025. Prof.univ.dr.habil. Mihai Vodă și lector dr. Adrian Torpan au propus partenerilor LSiB și PUC ideea continuării studiilor la nivel Master în Romania la universitatea nostră pentru absolvenții specializărilor de Turism din Cambodgia începând cu anul universitar 2025/2026 prezentând avantajele unui mediu academic european sigur și sănătos, cu profesori bine pregătiți dar și cu taxe de școlarizare mai avantajoase. (tuition fee pentru un an de Master în Cambodgia depășind 2400 de euro).

 

 

 

 

 

 

O experiență extraordinară trăită de Lect. Univ. Dr. Andreea Ignat, alături de profesorii și studenții Alanya Alaaddin Keykubat University, în cadrul mobilității Erasmus+. Sperăm ca în viitor dorințele lor să devină realitate și să îi avem oaspeți ai Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș.

 

Vizita delegației canadiene de la North Island College desfășurată în perioada 21-25 octombrie s-a încheiat cu succes!

Doamna Naomi Tabata, directoarea Centrului de Cercetări Aplicate, a prezentat studenților noștri idei de proiecte colaborative dintre mediul de afaceri și universități, doamna Cheryl O’Connell, directoarea departamentului de Trading and Technologies a scos în evidență importanța certificărilor pentru studii aplicative de scurtă durată iar doamna Romana Pasca, directoarea departamentului de proiecte internaționale, i-a încurajat pe studenții de la facultățile de Științe Economice și Geografia Turismului să se implice activ în Erasmus pentru a putea obține burse de studiu în Canada.

 

Conducerea Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș și Departamentul de Relații Internaționale au primit în săptămâna 15-19 mai, profesori de la Universitatea Yarmouk din Iordania, Politeknik Negeri Bali din Indonezia și de la Makerere University din Uganda.

Prin intermediul proiectului Erasmus+ KA107, mobilitățile cadrelor universitare sunt sprijinite și încurajate pentru a contribui la dezvoltarea proceselor educaționale, pentru a stimula activitățile de cercetare și publicarea în comun de articole în jurnale Q1 și Q2.

Vizita profesorilor de la Universitatea Yarmouk din Iordania, Politeknik Negeri Bali din Indonezia și de la Makerere University din Uganda (15-19 mai)

În perioada 8-12 mai, universitatea noastră a primit delegații Erasmus din Georgia și Turcia. Doamnele profesoare Ekaterine Vatsadze și Tamari Pertaia au fost călduros primite de către conducerea Universitații Dimitrie Cantemir, în semn de respect și încurajare pentru dezvoltarea relațiilor internaționale pe domeniul științelor medicale cu Universitatea Kutaisi din Georgia.

 

 

Universitatea noastră a primit săptămâna trecută în vizită două delegații de profesori din Armenia și Kenya.

Prin intermediul proiectului Erasmus+ universitățile Armenian State Pedagogical University After Khachatur Abovyan Foundation și University of Nairobi realizează schimburi de studenți și cadre didactice cu Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș.

În perioada 24-28 aprilie s-au analizat reperele științifice ale cooperării dintre universitățile noastre, punându-se accent pe continuarea publicării în comun de articole de specialitate în reviste Q1/Q2 din Web of Science. Decanul Facultății de Geografie din cadrul UoN, prof. Boniface Wambua, a subliniat interesul și sprijinul celei mai mari universități keniene pentru dezvoltarea colaborării Erasmus cu Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș.

2021

<12 Martie >

Dragi studenți,

În perioada 15 – 19 martie 2021 are loc evenimentul Erasmus Open Doors (EOD) „Învață din experiența mea – Erasmus merge mai departe!”

În această săptămână vă invităm să urmăriți informațiile postate pe pagina de Facebook a programului Erasmus+, pentru a descoperi povești de mobilitate ale studenților care au participat la programul de mobilitate Erasmus+.

Erasmus+Ro  https://www.facebook.com/ErasmusPlusRO

 

 

Informații legate de programul Erasmus+ pot fi găsite pe site-ul universității
https://cantemir.ro/relatii-internationale/erasmus/
sau pe pagina
https://www.erasmusplus.ro/invatamant-universitar-mobilitati.

Adresa de corespondența este
erasmus.cantemir@gmail.com.

#EOD2021

 

Oferta educațională  ›

ADMITERE    »

 

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș este acreditată instituțional de Parlamentul României și evaluată periodic de AHPGS, evaluator german al calității învățământului superior.

Dacă îți dorești să fii licențiat în  medicină, drept, științe economice, psihologie sau geografia turismului  te așteptăm alături de noi!