Conform Hotărârii Consiliului de Administraţie al Universităţii Dimitrie Cantemir din Târgu Mureş nr. 629 din 27 noiembrie 2023
– Plata taxelor de studii STABILITE ÎN LEI se poate efectua prin virament bancar, în contul Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș RO78BTRLRONCRT030564100D deschis la Banca Transilvania, cu minim 4 zile lucrătoare înainte de termen.
(codul de identificare fiscală al Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș este 17694128).
– Plata taxelor de studii trebuie efectuată anterior termenului de plată stabilit prin cererea de înscriere anuală, sub sancțiunea penalităților de întârziere convenite.
Atragem atenția asupra faptului că neplata taxelor de studii și a penalităților de întârziere duce la neincluderea studenților în situațiile școlare curente (ex. Cataloage de examen).
– Plățile efectuate după termenul de plată stabilit prin cererea de înscriere anuală, se pot face exclusiv la casieria Universității Luni-Vineri, între orele 8.00-14.00.
♦ OBLIGATORIU se vor trece în mențiuni numele complet al studentului pentru care se face plata, specializarea, anul și nr. ratei (ex: R1)