Deplasări studenți (Studii)

 docmic Documente

 

Condiţiile de participare la mobilităţile studenţeşti

Pentru a candida la concursurile de selecţie în vederea obţinerii unei mobilităţi în cadrul Programului Sectorial ERASMUS+, solicitanţii trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii:

  • să fie înmatriculaţi la Universitatea Dimitrie Cantemir, indiferent de nivelul de studiu (licenţă,master)
  • să fi absolvit cel puţin un an de studiu în momentul începerii mobilităţii (se aplică numai în cazul nivelului licenţă);
  • să fie integralişti după ultima sesiune de examene;
  • să deţină o certificare lingvistică într-o limbă de circulaţie internaţională sau în limba în care se predau cursurile la universitatea parteneră pentru care candidează;

Notă:

Selecţia are loc la nivelul facultăţii care oferă mobilitatea. Se poate candida doar pentru nivelul de studiu la care sunteţi înmatriculat.

Un student poate beneficia de mai multe mobilităţi Erasmus cu condiţia să nu depăşească in total 12 luni de mobilitate pentru fiecare ciclu de studiu (licenţă,master).

Demersuri înainte de începerea mobilităţii

Stabilirea datei de plecare și a numărului de luni de mobilitate

Primele lucruri pe care trebuie să le decideţi sunt:

  • perioada de desfăşurare a mobilităţii, adică semestrul I sau II (pentru mobilităţile de cel mult un semestru);

Notă: mobilităţile mai mari de 6 luni trebuie să înceapă în semestrul I.

– perioada exactă a mobilităţii.

Precizări referitoare la durata mobilităţii:

– durata unei mobilităţi poate fi cuprinsă între 3 şi 12 luni ale aceluiaşi an academic;

– numărul lunilor de mobilitate este stabilit prin acordul bilateral care stă la baza fiecărei mobilităţi din cadrul Programului ERASMUS+;

 

Notă: * prelungirea perioadei mobilităţii se poate aproba în următoarele condiţii:

– se poate acordă o singură prelungire;

– cu sau fără sprijin financiar din partea Programului Sectorial ERASMUS+;

– întreaga perioadă de mobilitate să nu depăşească 12 luni ale aceluiaşi an academic;

– data întoarcerii din mobilitate să nu depăşească data de 31 august 2015.

Informaţiile referitoare la durata, respectiv, perioada de desfăşurare a mobilităţii trebuie comunicate coordonatorului ERASMUS de la facultate, care va confirma la universitatea parteneră lista studenţilor selectaţi.

Studentul selectat nu trebuie să întreprindă nici un demers până când facultatea nu comunică universităţii partenere lista studenţilor.

Odată încheiată această etapă, puteţi demara pregătirea propriu-zisă pentru plecarea în mobilitate. Pe toată durata acestor pregătiri, în timpul efectuării mobilităţii şi până la încheierea ei, beneficiaţi de sprijinul şi asistenţa Biroului pentru Programe Comunitare din cadrul DRI (Departamenul Relatii Internationale) al Universitatii Dimitrie Cantemir.

În funcţie de nivelul de studiu la care sunteţi înmatriculat, demararea formalităţilor pentru plecarea în mobilitate se va face după cum urmează:

– nivel licenţă si master: imediat după confirmarea de către coordonatorul ERASMUS de la facultate a studenţilor selectaţi la Biroul pentru Programe Comunitare, respectiv la universitatea parteneră;

 

Relaţia cu universitatea parteneră:

După confirmarea selecţiei de către coordonatorul ERASMUS de la facultate trebuie să luaţi legătura cu universitatea de destinaţie, prin e-mail sau telefonic, adresându-vă persoanei care se ocupă de Programul ERASMUS, componenta INCOMING. Datele de contact le puteţi găsi în broşurile universităţilor partenere puse la dispoziţia dvs. la Biroul pentru Programe Comunitare, pe pagina web a universităţii partenere sau cu ajutorul coordonatorului ERASMUS de la facultate.

În acest fel, veţi afla informaţii referitoare la:

  • modalitatea de obţinere a invitaţiei; invitaţia este documentul care confirmă primirea dvs. la universitatea parteneră şi stă la baza întocmirii actelor necesare efectuării mobilităţii;

            Atenţie! Unele universităţi vă vor solicita în vederea completării invitaţiei date suplimentare (de exemplu: data naşterii, domiciliul stabil, numărul paşaportului, datele de sosire/plecare, date de contact etc.).

 

Originalul scrisorii de invitaţie va fi trimis de către universitatea parteneră la adresa comunicată de către dvs. şi va fi necesar în vederea obţinerii actelor necesare efectuării mobilităţii. Pentru realizarea formalităţilor la Biroul pentru Programe Comunitare este valabilă şi o copie a invitaţiei (care poate să fie primită şi prin fax) sau o invitaţie scanată şi trimisă prin e-mail.

 

Formalităţile în vederea înmatriculării la universitatea parteneră:

Unele universităţi solicită completarea şi trimiterea unui formular de înscriere (care se găseşte pe internet), iar altele folosesc poşta electronică. De asemenea, universitatea parteneră vă mai poate solicita şi o dovadă a obţinerii mobilităţii ERASMUS, adică Certificatul de student ERASMUS, care se eliberează de către DRI sau alte acte (de exemplu, foaia matricolă).

– posibilităţile de cazare pe care le oferă universitatea parteneră (în spaţii proprii sau în chirie), precum şi asistenţa pe care o oferă studenţilor internaţionali pentru găsirea unui spaţiu de cazare (eventuale formulare sau adrese de contact ale unor agenţii cu care universitatea respectivă cooperează, costurile, condiţiile de cazare etc.);

Atenţie! Rezervarea unei camere, plata anticipată a chiriei (unele universităţii solicită acest lucru) şi garantarea ocupării ei la data planificată este responsabilitatea exclusivă a dvs.

– calendarul anului academic, util în stabilirea datelor de plecare şi, respectiv, întoarcere din mobilitate, date care vor fi asumate prin Contractul Financiar ce va fi semnat la Biroul pentru Programe Comunitare de către o persoană împuternicită notarial (pentru studenţii care îşi încep mobilitatea în semestrul I) sau de către dvs. (după achiziţionarea biletului de transport) cu câteva zile înainte de plecarea în mobilitate (pentru studenţii care îşi încep mobilitatea în semestrul al II-lea);

– materiile de studiu: este obligatorie stabilirea unui program de studiu, care va fi înscris în Contractul de studiu (Learning Agreement);

            Notă: programul de studiu îl veţi stabili împreună cu coordonatorul ERASMUS de la facultate.

– permisul de şedere şi procedura de obţinere;

– cheltuielile de întreţinere în localitatea de destinaţie

– alte informaţii utile.

 

Relaţia cu Universitatea Dimitrie Cantemir:

Înainte de plecarea în mobilitate trebuie să obţineţi de la Biroul pentru Programe Comunitare următoarele documente şi formulare tipizate:

 

– Documente eliberate (conform procedurilor prezentate mai jos):

– Certificatul de student ERASMUS;

– Contractul Financiar;

– Formulare care trebuie completate înainte de plecare;

– Contractul de studiu;

– Testarea lingvistică-online

– Formulare care trebuie completate la sfârșitul mobilității;

– Foaia matricolă;

– Atestat înmatriculare;

– Raport Narativ;

– Atestat privind perioada de studiu;

– Testarea lingvistică-online

            Notă: Documentele menţionate mai-sus se eliberează doar după obţinerea invitaţiei conform procedurilor prezentate mai jos

 

Dispoziţia certificatul ERASMUS:

Completarea şi semnarea formularului tip de cerere pentru Dispoziţia Rectorului

  1. a) cererea tip trebuie semnată la facultate de către Decan şi ştampilată

(ştampila se aplică pe semnătura Decanului);

  1. b) depuneţi copia scrisorii de invitaţie şi formularul tip pentru Contractul Financiar la Biroul pentru Programe Comunitare de luni până joi, între orele 10:00 – 13:00

Certificatul de student ERASMUS se eliberează, în termen de 10 zile lucrătoare de la depunerea formularul tip de cerere pentru Dispoziţia Rectorului.

Certificatul de student ERASMUS atestă calitatea de student în cadrul Programului Sectorial ERASMUS, perioada şi universitatea parteneră la care veţi fi înmatriculat.

 

Contractul de studiu (Learning Agreement):

2.1. Completaţi în format electronic formularul tip de Learning Agreement incluzând toate materiile pe care intenţionaţi să le studiaţi la universitatea parteneră;

2.2. Programul de studiu şi lista materiilor care pot fi studiate la universitatea parteneră se găsesc, de regulă, pe pagina web a universităţii partenere.

            Atenţie! Înainte de completarea contractului de studiu, trebuie să consulaţi coordonatorul ERASMUS de la facultate, astfel încât programul de studiu stabilit să poată fi recunoscut la întoarcerea din mobilitate.

 

În stabilirea materiilor de studiu, împreună cu coordonatorul ERASMUS de la facultate, veţi ţine seama de:

–  informaţiile privind conţinutul cursurilor de la universitatea parteneră;

–  programul de studiu pe care trebuie să îl parcurgeţi la Universitatea Dimitrie Cantemir;

– numărul de credite necesar pentru a realiza recunoașterea academică.

Specificaţi numărul de credite ECTS aferent fiecărei materii, astfel încât să respectaţi numărul minim total de credite pentru fiecare mobilitate:

– 20 de credite ECTS, obţinute la universitatea parteneră, pentru o mobilitate de trei luni;

– 30 de credite ECTS, obţinute la universitatea parteneră, pentru o mobilitate de un semestru;

– 60 de credite ECTS, obţinute la universitatea parteneră, pentru o mobilitate de un an.

            Atenţie! În cazul în care solicitaţi prelungirea mobilităţii cu un trimestru sau un semestru, va trebuie să obţineţi creditele necesare şi pentru perioada de prelungire.

 

Semnaţi Learning Agreement-ul, în ordinea de mai jos:

– dumneavoastră în calitate de beneficiar;

– coordonatorul ERASMUS de la facultate, care în acest fel atestă compatibilitatea programului de studiu de la universitatea parteneră cu cel de la Universitatea Dimitrie Cantemir;

– coordonatorul Instituţional ERASMUS+(din cadrul Biroul pentru Programe Comunitare).

Atenţie!

Programul de studiu ales şi convenit de cele două părţi trebuie respectat de către beneficiarul mobilităţii. Modificările Learning Agreement-ul:

– trebuie aprobate de către coordonatorul ERASMUS de la facultate;

– se menţionează pe pagina prevăzuta special pentru modificări ale Learning Agreement-ului

– trimiterea formularului de Learning Agreement prin fax sau scanat pe mail nu exclude depunerea în original a documentului la sfârșitul mobilității (având toate semnăturile în original).

La sfârşitul perioadei de studii, universitatea parteneră trebuie să confirme, prin semnătură, în spaţiul special alocat în Learning Agreement, îndeplinirea programului de studiu. De asemenea, aceasta trebuie să completeze Transcript of Records cu notele şi creditele obţinute la cursurile stabilite în program.

 

 

Foaia matricolă (Transcript of Records):

Acest formular va fi completat la universitatea din străinătate cu notele pe care le veţi obţine în perioada de mobilitate ERASMUS.

În cazul studenţilor masteranzi sau doctoranzi care nu au urmat cursuri la universitatea parteneră, ci au desfăşurat activităţi de documentare, justificarea îndeplinirii programului de studiu ERASMUS se face printr-o scrisoare de la profesorul îndrumător în care să se precizeze că au fost îndeplinite obiectivele mobilităţii şi că munca depusă permite acordarea a 20, 30 sau, respectiv, 60 de credite ECTS (în funcţie de durata mobilităţii).

 

Testarea lingvistică-online:

Realizarea testării lingvistice online la plecare și la întoarcerea din mobilitate de către studenții care au mobilități cu începând cu 01 octombrie 2014 și care studiază la universitatea parteneră în: engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană sau olandeză;

Contractul Financiar:

– este documentul pe baza căruia se primeşte grantul ERASMUS şi în care sunt stipulate: părţile contractante, drepturile şi obligaţiile părţilor (Universitatea Dimitrie Cantemir, studentul ERASMUS şi garantul), cuantumul lunar al grantului ERASMUS şi modalitatea de plată conform coordonatelor bancare comunicate de către beneficiar, actele necesare pentru efectuarea decontului, modul de soluţionare la eventualelor litigii;

– se încheie în trei exemplare originale: un exemplar vă revine dumneavoastră, în calitate de beneficiar al mobilităţii, un exemplar pentru garantul dumneavoastră, iar un exemplar rămâne la Universitate (Biroul pentru Programe Comunitare);

– Contractul Financiar şi actul adiţional aferent mobilităţii trebuie semnate înainte de plecarea dvs. din ţară la Biroul pentru Programe Comunitare. Studenţii care pleacă în mobilitate în primul semestru şi nu pot semna personal Contractul Financiar, vor desemna notarial, un împuternicit, care să semneze contractul.

            Notă: în cazul în care vă stabiliţi plecarea în mobilitate începând cu semestrul I, înainte de a fi stabilit numărul de luni pentru care se acordă finanţare din fondurile Programului Sectorial ERASMUS, semnarea contractului Financiar se va face de către o persoană împuternicită prin procură notarială. Persoana împuternicită va semna Contractul Financiar la Biroul pentru Programe Comunitare pe baza unei programări telefonice prealabile, făcută cu cel puţin o săptămână înainte.

Garantul trebuie să fie cetățean român cu carte de muncă sau pensionar, care se obligă să restituie grantul, parţial sau total, în cazul în care nu vă respectaţi obligaţiile asumate prin Contractul Financiar.

Împuternicitul este persoana pe care o alegeţi să vă reprezinte şi să semneze documentele legate de mobilitatea ERASMUS pentru perioada cât lipsiţi din ţară.

 

Contractul Financiar poate fi semnat:

  1. Personal de către beneficiar

– copie bilet de transport;

– copii acte de identitate (paşaport – pagina cu date personale şi C.I) – beneficiar mobilitate;

– declaraţie de garantare (în original); o declaraţie notarială din partea garantului prin care acesta se angajează să restituie grantul primit în cazul în care studentul nu-şi va respecta obligaţiile menţionate în Contractul Financiar;

– adeverinţă de salariu garant (eliberată cu cel mult o săptămână înainte de semnarea Contractului Financiar)/cupon pensie garant (din luna anterioară semnării Contractului Financiar) – în original;

– copie după cartea de identitate a garantului;

– copie după numărul de cont şi codul IBAN.

  1. de către un împuternicit

– copie bilet de transport;

– atestat de înmatriculare la Universitatea parteneră; poate fi trimis şi prin fax la Biroul pentru Programe Comunitare, la nr. fax +40-365-401.125 sau prin e-mail la persoana responsabilă de facultatea dumneavoastra din cadrul Biroului de Programe Comunitare;

– copii acte de identitate (paşaport – pagina cu date personale şi C.I) – beneficiar mobilitate;

– împuternicirea notarială pentru semnarea Contractului Financiar- în original;

– declaraţie de garantare (în original); o declaraţie notarială din partea garantului prin care acesta se angajează să restituie grantul primit în cazul în care studentul nu-şi va respecta obligaţiile menţionate în Contractul Financiar;

– adeverinţă de salariu garant (eliberată cu cel mult o săptămână înainte de semnarea Contractului Financiar)/cupon pensie garant (din luna anterioară semnării Contractului Financiar) – în original;

– copie după cartea de identitate a garantului

– copie după cartea de identitate a împuternicitului;

– copie după numărul de cont şi codul IBAN.

 

 

 

Viramentul grantului ERASMUS:

Grantul ERASMUS se virează în contul bancar menţionat în Contractul Financiar amintit mai sus. Contul bancar în care se va efectua viramentul grantului trebuie să fie un cont în EURO, deschis la Banca Volksbank, pe numele dvs.

Atenţie! Comisioanele interbancare vor fi suportate de către dumneavoastră.

Recomandări referitoare la contul bancar:

– să solicitaţi şi un card în EUR astfel încât să puteţi avea acces la contul dvs. şi în străinătate;

– să desemnaţi un împuternicit pe cont, fie că este vorba de contul curent sau de cel de card.

Suma de bani virată va fi calculată în funcţie de durata şederii efective în străinătate şi menţionată în Contractul Financiar, chiar dacă numărul iniţial de luni (cel menţionat în acordul bilateral şi pe afişul de promovare a mobilităţilor) este mai mare.

Granturile vor fi virate studenţilor care au semnat Contractul Financiar (după virarea banilor de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale către Universitatea Dimitrie Cantemir), după cum urmează:

– 80% din bursă va fi virată în conturile personale în termen de maximum de 15 zie lucrătoare de la semnarea contractului financiar, dar nu cu mai mult de 15 zile lucrătoare înainte de plecarea în mobilitate;

– 20% din bursă se va vira la întoarcerea din mobilitate a studentului,după încheierea decontului (inclusiv completarea raportului narativ online și depunerea notelor la Biroul de Programe Comunitare)

            Notă: Din momentul semnării Contractului Financiar, procedura de virare a banilor, care presupune acţiuni ale Biroul pentru Programe Comunitare, Serviciului Financiar şi ale băncilor durează, în medie, 15 zile lucrătoare.

 

Recomandări:

  1. Este bine să luaţi cu dvs.:

– câteva fotografii tip paşaport pentru diferite acte care vor fi necesare la destinaţie;

– fotocopii ale actelor eliberate de Universitatea Dimitrie Cantemir.

  1. Să vă rezervaţi biletul de călătorie cu suficient timp înainte, pentru ca plecarea să nu fie întârziată în raport cu perioada definită în Contractul Financiar.

III. Documentele de călătorie în original se vor păstra pentru decont la întoarcere.

  1. Cardul ESN (Erasmus Student Network) sau Cardul ISIC (International Student Identity Card) (opţional)

– Este un card care vă permite să beneficiaţi de o serie de reduceri de preţ la obiective turistice, librării, locuri de cazare, transport etc. în întreaga lume.

  1. Asigurare medicală de călătorie;